Teoria Culorilor – notiuni de baza partea 1

Culori Primare Si Secundare
Culori primare si secundare

Stim ca multor persoane li se pare extrem de complicata teoria culorilor si devin confuzi la mentionarea unor termeni ca roata culorilor, culori complementare, tertiare, culori opuse in roata culorilor. In realitate veti descoperi ca este chiar foarte simpla si ca urmand cateva reguli veti obtine rezultate mult mai bune in picturile voastre.

Fiecare artist ar trebui sa cunoasca macar principiile de baza ale acestei teorii. Desi atat Leonardo da Vinci cat si Leon Battista Alberti foloseau principiile teoriei, roata culorilor a fost inventata abia in secolul 18 de catre Sir Isaac Newton. El a demonstrat ca lumina alba contine mai multe culori (rosu, orange, galben, verde, albastru, indigo, violet). Mai tarziu Johann Wolfgang Goethe a inceput sa studieze efectul pe care acestea il au asupra oamenilor. A descoperit ca unele culori (ex. galben) creeaza senzatia de caldura si se atribuie unor emotii ca pasiunea si veselia, pe cand altele (ex. albastru) creeaza senzatia de frig si implicit sentimentele de slabiciune si frica.

Roata culorilor a aparut din simpla nevoie de a arata cu usurinta relatiile dintre culori. Regula fundamentala a teoriei este ca sunt trei culori ce nu pot fi obtinute din combinarea altor culori. Acestea, rosu, galben si albastru sunt cunoscute ca si culori primare.
Binenteles, puteti gasi diferite variatii pentru rosu, albastru sau galben. De exemplu albastru poate fi albastru cobalt, cerulean, ultramarine sau albastru de Prusia. Rosu include rosul alizarin, crimson sau de cadmiu, iar galben include cel de cadmiu, galbenul medium, cadmium light sau galmenul lemon. Toate acestea sunt culori primare, doar diferite versiuni. Nu exista notiunea de culoare primara corecta sau gresita, fiecare variatie a culorii fiind diferita, la fel ca si rezultatul obtinut din amestecarea lor. Fiecare pereche de culori primare va produce o culoare diferita, chiar daca uneori diferenta este foarte mica.

Puteti intreba de ce albul si negrul nu sunt numite culori primare, acestea neputand fi obtinute din amestecul altor culori. Ele au fost excluse din aceasta teorie si numite nonculori deoarece nu pot fi folosite in amestecuri de culori pentru a obtine altele noi. Adaugand alb la o culoare o deschidem iar adaugand negru o intunecam (desi nu se recomanda folosirea negrului deloc in pictura).

Din amestecul a doua culori primare se obtine una secundara. Amestecand albastru si rosu obtinem mov, din rosu si galben avem portocaliu, iar din albastru si galben avem verde. Nuanta exacta a culorilor secundare este determinata de nuanta culorilor primare si de proportiile in care acestea au fost amestecate. Bineinteles, daca adaugati in amestec o culoare primara in cantitate mai mare decat cealalta, aceasta se va vedea in rezultatul obtinut. De exemplu, daca amestecati rosu in cantitati mai mari decat galben, veti obtine un portocaliu rosiatic.

Colorit va ofera cea mai mare varietate de culori pentru pictura:

culori acrilice
culori ulei
acuarele
tempera
culori pentru sticla si ceramica
culori textile

3 thoughts on “Teoria Culorilor – notiuni de baza partea 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.