Majoritatea celor care incep sa lucreze cu pasteluri nu stiu urmatorul lucru: pastelurile de diferite tipuri pot fi combinate. Prin utilizarea mai multor tipuri de pasteluri in aceeasi pictura se obtin efecte care altfel ar fi greu, poate chiar imposibil, de reprodus.
Iata care sunt posibilitatile de combinare:
- Pastel gras/uleios cu duritate mai mare si pastel uleios moale
- REGULA de baza: Pastelul dur se aplica intotdeauna inaintea celui moale.
- Pastel uleios/gras si pastel cretos/uscat
- REGULA de baza: Pastelul gras se aplica mereu inaintea celui uscat (soft).
Materialele Folosite
Pentru tabloul acesta cu frunza de toamna am ales sa lucrez atat cu pastelul gras Raphael (mai dur) cat si cu pastelul gras Sennelier (mai moale). Motivul principal a fost lipsa unor nuante de rosu intens in setul de pasteluri moi.
Se spune ca marca Sennelier produce unele dintre cele mai moi pasteluri, si pot sa confirm acest lucru din experienta proprie. Este necesara o singura atingere fina a hartiei si pastelul se intinde frumos uniform. Apoi, la netezirea cu degetul sau alt instrument (estompa, color shaper etc.), nu raman spatii libere si nu este nevoie de o apasare puternica. In schimb, atunci cand intind pastelul mai dur, mi se intampla deseori sa ma doara buricul degetului. Plus ca o apasare puternica distruge textura hartiei.
De aceea, in cazul in care vrei ca picturile tale sa aiba un aspect fin, neted, fara spatii libere, recomand folosirea pastelurilor dure doar ca substrat.
In ceea ce priveste hartia, am folosit una ieftina, dar suficient de buna pentru incepatori. Este vorba despre o coala din blocul de desen Canson Dessin. Nu are o textura foarte proeminenta, dar granulatia fina permite asezarea mai multor straturi de pastel fara probleme. Avand in vedere ca pastelurile moi arata bine dupa netezire, nici nu simt nevoia unei granulatii mai puternice.
Pasul 1: Pictura substratului in pastel dur
Pentru substrat, am folosit deci culorile de Pastel Gras Rapahel (setul de 24):
- verde crud pentru iarba de la poalele copacilor,
- negru si maro pentru pamant si trunchiurile de copaci,
- rosu poppy si venetian pentru partea superioara a frunzei,
- portocaliu pentru partea intoarsa a frunzei,
- si putin galben pentru cateva zone ale padurii indepartate si mijlocul frunzei.
Acolo unde frunza reflecta lumina, am adaugat foarte putin albastru cerulean. El va fi in final amestecat si estompat cu alb.
Pasul 2: Adaugarea culorilor de pastel mai moale
Din Pastelul Gras Sennelier (setul de 24 Landscape) am folosit apoi aproape toate nuantele. Exceptiile au fost nuantele inchise de albastru si verde.
La baza acestei picturi stau nuantele de galben, portocaliu, ruginiu, pamantiu si maro. Am aplicat pe alocuri din fiecare, folosind diverse tipuri de hasuri. Pentru frunzisul superior, o hasura neregulata mai larga, iar pentru covorul de frunze din planul mijlociu, o hasura mai scurta.
Aplicand mai multe straturi succesive pe suprafata pamantului, textura hartiei a fost aproape complet acoperita fara a mai fi necesara o netezire. Ba chiar este de dorit sa lasam putina hartie sa se intrevada. Textura pietrelor de pe pamant este redata de aceste spatii aleatorii.
Pasul 3: Netezirea culorilor si adaugarea de noi straturi
Mai departe netezim suprafata frunzei si desenam din nou vinisoarele cu rosu. Codita devine tridimensionala daca adaugam o nuanta de rosu mai inchis in partea inferioara. Deoarece am vrut ca aspectul fundalului sa fie unul luminos, am adaugat galben peste covorul de frunze si in coroanele copacilor. Am estompat culoarea puternica a trunchiurilor cu gri deschis peste substratul maro, apoi am umplut spatiile dintre trunchiuri cu diverse culori ale frunzisului de toamna. Pe alocuri am trecut cu aceste culori si peste trunchiuri, un lucru util pentru a reda spatiul: avem copaci mai indepartati si copaci mai apropiati.
TRUC! Putin albastru presarat printre trunchiuri in partea inferiora indica portiunile in care se intrevede cerul, frunzisul fiind mai rar la baza acestora.
O nuanta putin mai inchisa de verde, presarata pe alocuri prin iarba, ajuta la redarea impresiei de spatiu/tridimensionalitate.
Acum putem trage o concluzie referitor la combinarea celor doua tipuri de pasteluri: Acolo unde am avut un substrat din pastel dur, a ramas un colorit neuniform chiar si dupa acoperirea cu pastelul moale sau netezire. In schimb, acolo unde am folosit cu precadere pastel moale, dupa netezire, desenul este mai uniform.
Pasul 4: Realizarea detaliilor finale
Dupa ce am adaugat atat galben, a sosit momentul atenuarii acestei dominante cu putin ruginiu de toamna. Asta insemna rosu si maro adaugat pe alocuri, apoi, o netezire fina, punctuala. Pentru a netezi detaliile fine, am folosit color shaper-ul Tintoretto. In acest fel, culorile s-au intrepatruns in mod inegal, redand o bogatie de nuante pentru covorul de frunze si frunzisul copacilor.
Apoi, am adus mai aproape cativa copaci printr-un nou strat de maro pe trunchiurile acestora. Am trasat nu pe toata suprafata trunchiului, ci pe muchia acestuia. In acest fel, am crescut grosimea acestora, un lucru bun pentru perspectiva. Si, tot datorita acestui fapt, copacii sunt tridimensionali.
Ultimul lucru pe care l-am facut in cazul fundalului a fost sa adaug o ceata peste padure. Am hasurat usor cu alb, cu precadere peste zona centrala unde se afla cerul. Motivul pentru care am procedat astfel este faptul ca am dorit sa atrag mai mult atentia asupra frunzei.
Pamantul cu pietre, muschi si resturi de frunze a capatat mai mult contrast prin sublinierea umbrelor cu putin negru. Tine minte! Un contrast mai puternic este de dorit pentru planul apropiat. Nici culoarea roz nu a stat neatinsa in cutie.
Si acum, a mai ramas cireasa de pe tort: detalierea subiectului principal. Secretul aici consta in zgarierea pastelului uleios de-a lungul vinisoarelor frunzei. Pentru zgariere am folosit o penita de gravura. Este un instrument pe care il am dintr-un set de gravura primit cadou mai demult.
Vrei sa aflii mai multe despre tehnicile de pictura in pastel, ulei, acril si acuarela? Incrie-te la primul curs de pictura online din Romania! In cadrul cursului Picturia vom aprofunda tehnicile folosite pentru realizarea unor picturi precum aceasta si multe altele.
Articol scris de Laura Mateescu, autorul cursului Picturia – Primul curs de pictura online din Romania.